
09.OCTOMBRIE.2023
Am
onoarea să vă salut,
Domnule
General,
Domnilor Contraamiral de
flotilă, domnilor ofițeri, doamnelor și domnilor, stimați
invitați, stimați colegi,
Aș începe prin a parcurge
câteva elemente care vizează evoluția Asociației Naționale a
Meteorologilor Aeronautici, de la înființare, până în prezent.
Asociaţia Naţională a Meteorologilor Aeronautici este
o persoană juridică română, de drept privat, profesională,
apolitică, fără scop lucrativ, cu patrimoniu propriu, distinct
şi indivizibil.
S-a constituit în vara anului 2014, în temeiul Ordonanței
de Guvern-O.G.26/31.01.2000, privind înfiinţarea asociaţiilor şi
fundaţiilor, din nevoia de reprezentare și de promovare a
intereselor profesionale ale Meteorologilor Aeronautici din
Romania şi să desfăşoare activităţi ce completează cadrul
instructiv-educativ, instituţionalizat.
Este
formată din profesioniști a căror activitate este desfășurată
neîntrerupt, de pe aerodromurile și aeroporturile militare și
civile din România, în structurile de prognoză și de veghe
meteorologică ale ROMATSA, în centrele de coordonare a
operațiunilor de zbor, de profesori asociați și voluntari din
cadrul instituțiilor militare de învățământ ale Academiei
Forțelor Aeriene-AFA și Școlii de Instruire Interarme a Forțelor
Aeriene-SIIFA, cât și de inspectori din cadrul autorității de
reglementare și supraveghere a siguranței în managementul
traficului aerian din cadrul Autorității Aeronautice Civile
Române-AACR, de către experți din cadrul Sistemului naţional
antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, și nu în cele din
urmă, de coordonatori învățare și dezvoltare, de la nivelul
Organizației Meteorologice Mondiale-OMM.
A luat
ființă, urmare a unor idealuri și valori comune, pe care, noi,
meteorologii militari și civili, le-am împărtășit reciproc,
totul pentru a construi un nou început.
Dacă-mi
este îngăduit, aș putea sumariza câteva dintre reușitele
asociației noastre:
-Promovarea imaginii meteorologiei aeronautice, prin
intermediul asociației, la nivelul categoriilor de forțe ale
armatei, la nivelul DGMRU-Direcției Generale Management Resurse
Umane, la nivelul ANM-Administrației Naționale de Meteorologie,
Centrului Meteorologic-Dobrogea Litoral, la nivelul
instituțiilor de învățământ, cum ar fi, Academiei Forțelor
Aeriene - AFA și Școala de Instruire Interarme a Forțelor
Aeriene-SIIFA;
-Acordarea Plachetei de Onoare a Asociației,
echipajului fregatei ,,Regina Maria”, pe timpul executării
misiunii internaționale din Marea Neagră, ca parte a grupării
navale permanente SNMG-2, la exercițiile multinaționale „Sea
Breeze 21” și „Breeze 21”. ( Rațiunea de premiere, este lesne de
intuit, întrucât, de la bordul acestui aerodrom mobil a fost
emisă și prima prognoză meteorologică aeronautică în mod
oficial, din regim îmbarcat);
- 2015-2018- implicarea în organizarea de show-uri
aeriene - AEROMANIA, care au condus la dezvoltarea aviației și a
turismului de pe litoralului românesc;
-2014-2023- contribuirea în planificarea și organizarea
din punct de vedere meteorologic, pentru mediul maritim și
aerian, în scopul garantării executării în siguranță a
misiunilor de lansare a rachetelor și a baloanelor purtătoare
grele, de mare altitudine, realizate de către Asociația Română
de Cosmonautică și Aeronautică-ARCA, în parteneriat cu Agenția
Spațială Europeană (ESA);
- Sprijinul cu date meteorologice pentru regatele pe
mare, sau suprafețe lacustre din zona litorală, activități de
interes local, sau internațional, evenimente organizate de
Clubul Nautic Român, și bineînțeles, exemplele pot continua.
-Încheierea de parteneriate și protocoale cu entități
naționale de stat, sau private, cum ar fi:
-Statul
Major al Forțelor Navale;
- GeoEcoMar-Institutul
de
cercetare-dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină;
-ARPIA-Asociația
Română
pentru Propaganda și Istoriei Aeronauticii-filiala Constanța;
-Asociația Clubul Amiralilor;
-Asociația
Internațională
Pro Militari(aflat pe flux).
Momentul
mult așteptat, pentru care colegii mei, aici de față, au lucrat
intens, a fost 01.10.2022, și da, a fost clipa, în care, prin
publicarea Nomenclatorului Armelor și Specialităților militare,
conceptul de asigurare meteorologică, s-a reconsiderat și
corectat, anulând astfel momentele mai puțin fericite ale
acestei specialități unice.
Mai trebuie menționat faptul că, la baza elaborării concepției și a
notelor de fundamentare a înființării Armei Meteorologie,
consemnate în Nomenclatorul Armelor și Specialităților
Militare, au contribuit membri ai asociației noastre, ofițeri
meteorologi, activi și în rezervă, participanţi la misiuni în
teatrele de operaţii, sau misiuni și exerciții internaţionale,
cu vaste experiențe profesionale, parte dintre aceștia,
absolvenți de studii doctorale, în fizică sau meteorologie.
La un an distanță de la
publicare, respectiv, 01.10.2023, s-a scris istoria, s-a marcat
oficial, intrarea în drepturi depline a Armei Meteorologie și
Specialitatea Meteorologie, ca armă și specialitate distincte,
deziderat, pe care, cu toții, întreaga comunitate meteorologică
militară, și-a dorit-o pe deplin, și pe care, conducerea
Statului Major a Apărării, respectiv dumneavoastră, domnule
General, ați încuviințat-o.
Cu acest prilej, am dori, să
adresăm expresia înaltei noastre considerații, și distinșilor
generali și amirali, șefi de categorii de forțe, de la acea
dată, care, au înțeles importanța meteorologiei militare,
susținând și promovând inițiativa noastră, fără de care, acest
eveniment nu ar fi fost posibil.
În speranța că, împreună putem
sprijini comunitatea meteorologică militară, și pe cei care
servesc în cadrul Armei Meteorologie, așa cum sugerează și
mottoul asociației noastre ,, ÎMPREUNĂ SPRE O VREME MAI BUNĂ”, membrilor asociației,
dacă li se solicită, aceștia pot sprijini în elaborarea
programelor învățământ, în consonanță cu prevederile
reglementărilor tehnice de educație și formare a personalului
meteorologic, care să răspundă standardelor Profilului
Ocupațional, precum și posibilitatea susținerii în continuare a
proiectelor initiațe de către aceștia, sau a încadrării
structurilor din organica terțelor eșaloane.
Punctul menționat mai sus,
este susținut de către ,,Dispoziția șefului Statului Major al
Apărării pentru aprobarea Regulamentului privind asigurarea
meteorologică a activităților aeronautice
militare-SMAp-28/07.05.2019, regulament care permite sprijinul
meteorologilor în activitate, cu personal calificat.
Așadar, domnule General, în
numele comunității meteorologice aeronautice naționale, țin să
vă adresez mulțumiri respectoase, încă o dată, pentru deosebita
onoare pe care pe care ne-ați făcut-o, recunoscând importanța
meteorologiei militare, prin avizul favorabil pe care l-ați
acordat, precum și pentru ospitalitatea aleasă, acordată
delegației noastre, cu prilejuirea acestui eveniment.
În încheierea expunerii mele,
Asociația Națională a Meteorologilor Aeronautici dorește să
acorde Statului Major al Apărării, prin dumneavoastră, domnule
General, Placheta de Onoare a Asociației, rugându-vă să fiți de
acord, și să ne onorați, încă o dată, alăturându-vă și
dumneavoastră, celorlalți membri de onoare ai asociației
noastre.
Vă mulțumesc frumos!